Sfaturi

De ce iese fum din șemineu? Ce trebuie să faci?

De ce iese fum din șemineu?

Dacă atunci când deschideți ușa șemineului pentru a alimenta cu lemne sau pentru a verifica focul fumul iese din focar în încăpere, atunci ceva nu funcționează corespunzător. Adesea, acest disconfort provocat de pătrunderea fumului în casă îi descurajează pe proprietari și îi face să evite aprinderea focului în șemineu. Vă prezentăm în continuare care sunt cauzele care provoacă intrarea fumului în locuință și cum puteți preveni această problemă.

Cauzele care duc la ieșirea fumului din șemineu

1. Aerul fals

Atunci când coșul de fum nu este unul conform sau nu a fost curățat și verificat periodic pot apărea acizii corozivi care îi deteriorează structura și provoacă fisuri. Astfel coșul de fum va trage un aer fals și nu va mai permite circulația fumului până la gura de ieșire de sus. Toate gazele acumulate în coșul de fum vor ieși pe ușa focarului. Același lucru este valabil în cazul coșurilor de fum din cărămidă de zidărie sau improvizate, care nu au o structură corectă și nu sunt izolate corespunzător.

2. Coșul de fum subdimensionat

Este indicat ca atunci când cumpărați un focar de șemineu și un coș de fum să vă asigurați că diametrele de evacuare sunt compatibile între ele. Altfel, în cazul în care coșul de fum este mai mic decât are nevoie focarul, tirajul n va fi eficient. Același lucru este valabil și în cazul înălțimii coșului de fum. 

Dacă aveți deja un coș de fum și vreți să alegeți focarul în funcție de acesta trebuie să luați în calcul dimensiunea focarului, puterea termică etc. De obicei aceste detalii sunt prezentate în manualele și specificațiile produselor. Vă recomandăm să vă consultați cu un profesionist în situația în care aveți dubii.

3. Ușa de vizitare nu este etanșă

3. Ușa de vizitare nu este etanșă

La fel ca la primul punct, aerul fals care va pătrunde prin fisurile din jurul ușei de vizitare vă va cauza probleme. Apelați la un specialist pentru montarea unei uși de vizitare profesionale pentru coșul de fum.

4. Pălăria de coș de fum necorespunzătoare

Elementele coșului de fum și accesoriile vin pe mărimi. Este important să alegeți pălăria de coș de fum potrivită, pentru a nu „strangula” hornul, cu un diametru mai mic decât cel necesar. Dacă pălăria este prea mică, fumul se va lovi de aceasta și se va întoarce înspre focar.

Pălăria de coș de fum necorespunzătoare

5. Etanșarea incorectă la intrarea în coșul de fum

Orice spațiu neetanș duce la tragerea de aer fals în coșul de fum. De aceea trebuie să vă asigurați că secțiunea de intrare în coșul de fum este etanșă și nu permite trecerea aerului din exterior.

6. O racordare prea lungă între focar și coșul de fum

Dacă de la evacuarea focarului până la punctul de intrare al coșului de fum tubul de racord are o lungime mai mare de 1m, atunci cel mai probabil fumul întâmpină dificultăți în a ajunge la horn. Tirajul devine foarte slab pe o porțiune lungă și există riscul ca gazele să se întoarcă în focar, căutând o altă cale de ieșire, precum ușa acestuia.

7. Prea multe coturi

La fel cum o lungime prea mare a racordului este o problemă, și prezența a prea multe coturi pe racord pot duce la apariția unui „labirint” pentru fum. Acestea deviază și încetinesc drumul evacuarea fumului care se va întoarce în locuință.

Necurățarea coșului de fum

8. Necurățarea coșului de fum

Pe pereții interiori ai coșului de fum se depune adesea gudron umed care, acumulat, subțiază diametrul evacuării și împiedică gazele să aibă un tiraj corect. În același timp, acizii corozivi care apar în urma arderilor pot afecta structura coșului de fum prin apariția fisurilor care au ca efect tragerea de aer fals. Coșul de fum se poate înfunda și din cauza frunzelor uscate, a păsărilor care își fac cuib pe el sau a pânzelor de păianjen. 

Atenție!

Curățarea coșului de fum se face obligatoriu odată pe an, recomandabil înaintea începerii sezonului rece, de către persoane autorizate în domeniu. Cu toate acestea, ea poate fi efectuată și mai des, indicația noastră fiind să faceți curățarea mecanică a coșului de fum minimum de două ori pe an.

9. Curenții de aer

În anumite zone geografice unde curenții de aer sunt atât de puternici încât împing fumul înapoi în coș. În acest caz puteți completa coșul de fum cu o pălărie specială anti-vânt.

10. Coșul de fum nu este suficient de înalt

În cazul în care traiectoria fumului după ce părăsește coșul de fum întâmpină un obstacol precum coama casei, atunci coșul de fum este prea scurt. Vă recomandăm să apelați la un specialist pentru a stabili dimensiunea corespunzătoare a hornului pentru locuința dumneavoastră.

Cum puteți îmbunătăți tirajul coșului de fum?

Dacă ați verificat toate cele zece aspecte prezentate mai sus și nu sunt neconformități care cauzează pătrunderea fumului în casă, atunci vă recomandăm să încercați următoarele tehnici de îmbunătățire a tirajului:

  1. Montați o pălărie de coș de fum care va proteja sistemul de evacuare de precipitații, vânt puternic, păsări și pătrunderea frunzelor.

2. Optați pentru un focar de șemineu cu admisie de aer din exterior.

3. Instalați un regulator de tiraj pe coșul de fum.

Sperăm că informațiile despre cauzele care duc la intrarea fumului în locuință prin focarul șemineului v-au fost utile. 

Kaminhorn vă oferă o gamă de coșuri de fum profesionale, izolate conform standardelor europene, rezistente la acizii corozivi și temperaturi mari, testate și certificate. De asemenea, suntem producători autorizați și certificați de pălării de coș de fum de cea mai bună calitate. Oferim consultanță gratuită și manuale de montaj detaliate, alături de videoclipuri cu instrucțiuni. Livrăm rapid oriunde în țară. Verificați oferta noastră pe site-ul https://kaminhorn.ro.

Oferim consultanță gratuită clienților noștri. Aveți întrebări? Noi vă răspundem! Lăsați un comentariu mai jos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.