Sfaturi

Gazul natural s-a scumpit cu aprox. 70% în ultimul an. Află cum poți face economii la încălzire

Gazul natural s-a scumpit cu aprox. 70% în ultimul an. Află cum poți face economii la încălzire

Prețurile la gaz și energie electrică au crescut îngrijorător de mult în ultimele luni, anul acesta românii plătind chiar și cu 70% mai mult pe o factură de gaz față de aceeași lună a anului trecut.

Dacă ați plătit mai mult de 1000 de lei pe o factură pentru încălzire iarna aceasta vă  propunem o metodă prin care veți putea economisi pe viitor.

Imagine cu o soba pe lemne

Cea mai economică sursă de căldură în 2022

Soba pe lemne. Investiți în achiziționarea unei sobe pe lemne și veți putea reduce semnificativ din cheltuielile pentru încălzire, cu pâna la 60% din costul facturii lunare. Dacă vă întrebați de ce merită să cheltuiți o sumă de bani suplimentară acum, la sfârșit de iarnă, pentru a cumpăra un astfel de sistem de încălzire, vă invităm să citiți avantajele pe care le aduce cu sine utilizarea unei sobe pe lemne.

Avantajele sobei pe lemne

  • lemnul este un combustibil care se cumpără și implicit se achită anterior utilizării sale. Spre deosebire de gaz și energie electrică, lemnul nu aduce cu sine plata unei facturi a cărei valoare poate varia și care se plătește când deja combustibilul a fost consumat. Iarna este o perioadă economică mai grea pentru persoanele care locuiesc în România și o factură mare la încălzire reprezintă o problemă. Însă lemnul poate fi cumpărat de vara, la un preț mai avantajos decât în sezonul rece, și depozitat pentru a fi utilizat atunci când e nevoie. Astfel, cheltuielile pentru lemn pot fi calculate și prevăzute din timp, ele nereprezentând un disconfort economic brusc;

Important!

Vă recomandăm să achiziționați lemn verde și să îl depozitați într-un spațiu în care se va usca corespunzător timp de doi ani. Astfel veți plăti mult mai puțin pentru combustibilul lemnos și, pe termen lung, veți economisi bani. 

  • soba pe lemne este ideală pentru a completa utilizarea unei surse de încălzire pe gaz. O centrală pe gaz, de exemplu, va încălzi toată locuința, însă noaptea sau în anumite perioade ale zilei, majoritatea persoanelor stau într-o singură încăpere, sau două. Astfel că încălzirea întregii locuințe reprezintă o risipă de combustibil. Atunci când nu este necesar să porniți centrala puteți face focul doar în camera în care vă aflați, beneficiind de un confort termic ridicat în locul respectiv și economisind bani la factura de gaze;
  • de asemenea, soba pe lemne vă oferă independență în gestionarea resurselor de căldură. În cazul în care există întreruperi de energie electrică sau gaz, soba pe lemne este o soluție de rezervă excelentă. 

Cât costă o sobă cu lemne?

Dacă vă doriți să montați o sobă cu lemne în locuința dumneavoastră trebuie să știți că investiția implică achiziția a două elemente centrale: soba și coșul de fum.

În cazul sobei vă recomandăm să optați pentru un model din fontă care este proiectat pentru a reține și degaja căldura o perioadă mai îndelungată de timp. Varianta de 7,4 kW va încălzi cu succes o cameră, fiind în același timp economică în ceea ce privește cantitatea de combustibil utilizată. În plus, primiți 5 ani garanție pentru aceasta.

Prețul acestui model de sobă pe lemne, Kawmet P3 - 7,4 kW EKO, este 2.820lei.

Pentru sobă veți avea nevoie și de un coș de fum profesional cu un tiraj bun și care să fie izolat corespunzător pentru a nu pierde căldura din interior și a nu cauza risipă de combustibil. De asemenea, în cazul coșului de fum este important să optați pentru o variantă certificată și testată astfel încât să nu reprezinte un risc pentru siguranța dumneavoastră. Un coș de fum ceramic este o variantă sigură, eficientă și durabilă, acesta venind cu 30 de ani garanție și un sistem complet, gata să fie instalat.

Prețul modelului de coș de fum cu interior ceramic EcoHORN pleacă de la 2.926lei și variază în funcție de diametrul necesar și înălțime.

Astfel, pentru o sobă și un coș de fum investiția finală va fi în jur de 5.800 lei. Cu ajutorul acesteia veți economisi bani la încălzire și într-o perioadă de 6-7 luni de iarnă veți amortiza investiția.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu concretă a costurilor pe care le presupune o astfel de investiție, dar și cât veți putea economisi lunar în perioada iernii utilizând în mod concomitent sursa de încălzire pe gaz cu soba pe lemne, am făcut un calcul care se raportează la o locuință de 120m².

Important!

Vă recomandăm să apelați doar la soluții profesionale și sigure atunci când achiziționați și montați o sobă sau un coș de fum. Instalarea acestora și curățarea anuală trebuie realizate de către persoane autorizate pentru a vă asigura de buna funcționare a sistemului de încălzire.

În plus, unul dintre cele mai plăcute avantaje ale unei sobe pe lemne este acela că vă veți putea bucura de căldura confortabilă a unui foc natural, de mirosul plăcut de lemn și mai ales, de frumusețea flăcării adevărate. În sezonul rece o sobă va deveni punctul central al unei locuințe, locul unde toți membrii familiei se vor întâlni pentru a petrece timpul liber la gura sobei. 

Kaminhorn vă oferă o gamă de sobe și focare de șeminee pe lemne, dar și coșuri de fum profesionale, cu garanție de până la 30 de ani, certificate tehnice și de conformitate. Oferim consultanță gratuită și manuale de montaj detaliate, alături de videoclipuri cu instrucțiuni. Livrăm gratuit și rapid oriunde în țară. Verificați oferta noastră de hornuri profesionale pe site-ul https://kaminhorn.ro.

Sperăm că sfaturile noastre despre metodele de economisire a banilor pentru cheltuielile de încălzire v-au fost utile. Pentru mai multe informații despre cum puteți cheltui mai puțin pentru încălzire vă recomandăm să citiți articolul cu sfaturi practice de pe blogul nostru.

Pentru consultanță gratuită nu ezitați să ne contactați. Lăsăți-ne un mesaj mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.