Ghiduri

De ce ruginește un șemineu? Cum poți preveni apariția ruginii la un șemineu sau o sobă?

Cauze ale apariției ruginii la șeminee

Indiferent că vorbim despre un șemineu ieftin sau unul premium, există posibilitatea ca structura metalică a acestuia să fie afectată de rugină. Apariția coroziunii nu ține de calitatea produsului sau a materialului din care este făcut, ci de condițiile de montare și utilizare a șemineului. Este important ca atât montatorul cât și utilizatorul șemineului să fie informați cu privire la cauzele apariției ruginei și să fie atenți la următoarele aspecte:

Rugina nu este doar o problemă de ordin estetic, ci poate cauza și probleme de funcționare ale focarului de șemineu. Aceasta apare pe suprafața metalelor când acestea intră în contact timp îndelungat cu umiditatea sau cu acizi chimici.

Cauze ale apariției ruginii la șeminee:

Cauze ale apariției ruginii la șeminee

Depozitarea focarului înainte de instalare

După ce ați cumpărat focarul aveți grijă să-l depozitați într-un loc uscat, ferit de umiditate, până la momentul instalării. Prezența umidității poate declanșa procesul de coroziune înainte de a vă bucura măcar de noul șemineu.

Cauze ale apariției ruginii la șeminee

Montarea în condiții de umiditate ridicată

La o locuință nou construită sau proaspăt renovată, pereții și pardoseala pot degaja umiditate foarte mare timp îndelungat. Materialele utilizate pentru construcție și finisare sunt responsabile pentru umiditatea excesivă din locuință. Acestea au nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate și a se usca complet. Abia atunci poate fi instalat șemineul.

În general, după turnatul șapei și tencuit, ar trebui să treacă cam trei săptămâni, chiar și o lună dacă clima este mai umedă afară, înainte de a instala focarul de șemineu. Chiar dacă există motive de grabă, vă recomandăm să respectați acest interval de timp și să nu faceți excepții. În general, constructorii și meseriașii cunosc aceste aspecte, însă dacă observați că nu acționează corespunzător, luați inițiativa și amânați instalarea șemineului. 

Cauze ale apariției ruginii la șeminee

Lipsa izolării ușii și a ramei șemineului

După poziționarea camerei de ardere este importantă pregătirea focarului astfel încât ușa și rama acestuia să fie bine izolate și protejate pe parcursul următoarelor etape. Neglijarea acestui aspect duce la contactul dintre părțile sensibile ale focarului și materiale care conțin apă, precum adezivii. Un montator profesionist și responsabil va ține cont de acest detaliu, însă dacă sesizați că această etapă este ignorată nu treceți cu vedere, deoarece rugina ăși va face simtă prezența mai devreme sau mai târziu.

Cauze ale apariției ruginii la șeminee

Curățarea necorespunzătoare

Adesea, atunci când sticla șemineului este curățată, substanța pulverizată se prelinge și pe rama șemineului. Evitați acest lucru pentru a nu favoriza apariția ruginei. Pulverizați o cantitate moderată de produs doar pe suprafața sticlei și curățați cu o lavetă înainte ca lichidul să ajungă pe partea metalică. De asemenea, nu folosiți soluții abrazive pentru curățarea șemineului, deoarece produșii chimici puternici atacă rama acestuia. Curățați praful doar cu o lavetă, un aspirator sau produse dedicate.

Atât meseriașii care instalează șemineul, cât și proprietarii locuinței, trebuie să respecte indicațiile date mai sus, deoarece apariția ruginei nu este acoperită de garanție în cazul focarelor de șeminee. Indiferent de brand, preț sau calitate, rugina apare doar dacă îi sunt create condițiile propice, iar prevenirea acestora nu depinde de producător, ci de client și montator.

Soluții în cazul ruginei la șemineu

Dacă ați identificat semne de rugină la focarul de șemineu sau la sobă, atunci este nevoie de o  recondiționare. Aceasta presupune șlefuirea zonelor afectate și revopsirea lor. Pentru a vă asigura că nuanța corespunde întocmai verificați cosul de culoare de la producător.

Sperăm că informațiile despre apariția ruinii la șeminee și sobe v-au fost de folos.

Kaminhorn vă oferă o gamă de șeminee, precum și sobe și coșuri de fum. Oferim consultanță gratuită și manuale de montaj detaliate, alături de videoclipuri cu instrucțiuni. Livrăm rapid și oriunde în țară. Verificați oferta noastră pe site-ul https://kaminhorn.ro.

Oferim consultanță gratuită clienților noștri. Aveți întrebări? Noi vă răspundem! Lăsați un comentariu mai jos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *